...running out of time....

Exista momente in viata care trec, dar tu ramai intepenit in timp, in spatiu, acolo, ca intr-un tablou din care faci parte si pe care ti-l doresti nemodificat...viata merge inainte, si tu mergi cu ea la pas, dar e ca si cum nu vezi drumul pt ca tu ai ramas stocat acolo, in scena aceea in care te regaseai...si atunci te intrebi cum sa faci sa dai delete la tot ce s-a intamplat inainte, pt ca e ca si cum memoria e full de lucruri intamplate si parca nu mai exista spatiu pt a se intampla altele, si degeaba te intrebi, pt ca nu poti,pt ca daca ai putea ar fi asa de simplu sa vezi drumul...si tot auzi ca viata e frumoasa, dar daca e asa de frumoasa de ce nu te mai poti bucura de ea asa cum o faceai nu demult...de ce nu te poti desprinde dintr o scena in care toti actorii care au participat acum joaca o alta scena in care tu nu ai fost distribuit si tu...te incapatanezi sa ramai acolo, ca si cum astepti sa se mai joace o data scena, dar tu stii de fapt f sigur ca asta nu se va mai intampla niciodata.Lucrurile pe lumea asta sunt la fel si totusi f diferite, la un moment dat ti se pare ca alergi intr-un cerc..acum esti fericit, acum esti trist, acum razi si dupa plangi, si tot asa ...am incercat sa pretuiesc mai mult decat o faceam inainte momente din viata mea, clipe, secunde si cu cat le-am pretuit mai mult cu atat dor mai tare si as vrea sa ma trezesc intr o dimineata cu sufletul usor si vesel, dar deocamdata am ramas stocata in timp.Merg inainte cu fiecare zi care trece, dar eu sunt inca acolo, nu sunt cea de aici, si as vrea sa alerg , sa alerg ca sa ma prind din urma, dar cu fiecare zi sunt tot mai departe...si tu esti tot mai departe...

..today is the first day of the rest of my life..

Exact asa cum imi promiteam acum ceva timp in urma am reusit sa-mi construiesc o viata , o alta viata intr-o alta tara...locuiesc pe o insula, foarte frumoasa, unii i-ar spune "insula fericirii", altii "insula iubirii"...eu i-as spune insula care m-a invatat sa traiesc altfel decat eram obisnuita.Acum traiesc o viata linistita, e ca si cum noi doua (insula si eu):))ne cunoastem de-o viata :)imi place clima, imi place mancarea, casa unde locuiesc, marea, de fapt nu stiu daca e ceva ce nu-mi place.in schimb sunt doua lucruri care imi lipsesc foarte mult ca totul sa fie perfect, unul este muzica (dar sigur am sa ma ocup de acest aspect curand), altul...prefer sa-l tin pentru mine si nu stiu daca am sa-l mai pot recupera vreodata...Aceste doua lucruri m-ar face sa spun pe loc ca intr-adevar aici este insula "fericirii"In rest viata merge inainte!!!and today is the first day of the rest of my life!

GOOD BYE MICHAEL...MAYBE U FIND NOW A BETTER PLACE...

http://www.youtube.com/watch?v=tXRL3Yyn-Rc

SA EMIGRAM CU TOTII...(astia carora ne mai pasa)

Chiar ca, pe bune, de la o vreme ma gandesc sa emigrez....Sa las totul balta si sa incep o viata noua si altfel undeva mai departe de aici.De ce? Pentru ca nu sunt o buna "patrioata", sau nu sunt patrioata de loc,pentru ca m-am saturat de atata grosolanie oriunde intorc capul, pt ca m-am saturat ca in fiecare zi sa imi creez o lume numai a mea pt a nu o mai vedea pe cea in care traiesc, pt ca m-am saturat sa deschid televizorul si sa vad numai "nume mari" in tara asta care ne-au invadat pur si simplu toate canalele tv, si oricat ai vrea sa te opresti la unul din posturile romanesti atunci cand butonezi telecomanda tot pe "Animal Planet" nimeresti. stiu, nu e un subiect nou, sunt multi care gandesc ca mine, am prieteni care traiesc la fel de dezgustati in aceasta societate care ne minte in fiecare zi ca se emancipeaza, dar de fapt nu se intampla nimic.Oamenii sunt din ce in ce mai aroganti, mai rai, mai putin umani as putea spune.Nici nu prea stiu cam dupa ce alerga...viata e atat de scurta, nu luam din ea nimic, decat tot ceea ce ne incarca spiritu.Am putea fi un pic mai atenti la acest aspect...Asa ca, oameni buni, cei care mai credeti in altceva decat ce ne invata societatea sa fim, haideti sa emigram.Unde?Nu stiu, undeva unde sa ne traim vietile linistit departe de "sexy-brailence", "monici",ipocrizie, injuraturi pe strada, scandaluri la televizor s.a.m.d Sa ne facem bagajele si sa ne incolonam cate doi spre aeroport (acum avem low cost-uri multe).Credeti ca am fi multi?Nu stiu, in tot cazul cei care vor ramane vor trai mult mai fericiti fara noi, dar si noi fara ei.Asa ca ...sa emigram.Eu stiu sigur unde m-as duce, poate chiar o voi face in viitorul apropiat.Voi ce ziceti?

CAM ASA A INCEPUT TOTUL....

This is me…adica Catalina Zanfir.M-am nascut intr-o zi frumoasa de aprilie, (sau cel putin asa mi-a spus mama mea) pe la 5 de dimineata.Se vede ca am fost cam matinala.Pe semne ma grabeam sa descopar o lume noua, si asa au trecut niste ani de atunci. Frumosi, as putea spune pentru ca au fost acompaniati de muzica mereu.Probabil ca pt asta m-am nascut, de fapt sunt sigura ca asta trebuia sa fac eu pe lumea asta pt ca aveam trei ani si deja dadeam reprezentatii pe biroul mamei de la serviciu colegelor ei,si aveam si succes :) Primul cantec pe care l-am cantat? pai…a fost Ciquitita de la Abba, intr-o engleza greu de recunoscut cantam cu surubelnita pe post de microfon de cate ori eram solicitata, si eram des solicitata. Nu stiu cum s-a intamplat, dar am crescut repede si pe la vreo 5 ani mama mea a hotarat ca daca tot am voce de ce sa nu fac muzica, dar de aceasta data cu profesor, si asa,m-a luat de manuta si m-a dus la scoala de muzica, aceea dupa Berzei,care este intro stare de “daramatura” mai nou.Am dat un examen la care am luat 10 pt ca am cantat un cantecel dragut, am batut ritmul dupa un membru al juriului si am intonat cateva sunete pe care mi le-a cantat la pian.Eram buna, ce sa mai :) Mi-am ales instrumentul vioara, pt ca scoala asta era una unde invatai un instrument.Am ales vioara nu pt ca asa imi doream, eu imi doream sa fac pian, dar eram pe vremea lui Ceausescu atunci, si un pian costa o avere,ori familia mea era una modesta, asa ca o vioara era un efort financiar ,dar putin mai mic.Asa ca m-am multumit sa studiez pianul niste ani mai tarziu, adica prin clasa a patra cand am inceput instrumentul secunar.Pana atunci in primul an am invatat mai mult teorie muzicala, atat cat se putea la 5 ani.De la sase, cand deja intrasem si la scoala normala, am inceput sa studiez vioara.Nu prea mi-a placut, si imi dau seama acum ca motivul era profesorul la care nimerisem.Era unul care nu prea avea tact didactic Ionescu il chema si tot timpul ma striga Zanfir CIC (astea erau initialele prenumelor mele Catalina Ioana Cristina) ceea ce imi provoca o stare de frustrare cred.In tot cazul la un moment dat mama a decis sa ma mute la un altul, Silviu Turcoianu (tin neaparat sa-i dau numele aici pt ca l-am iubit foarte mult) si din acel moment nu numai ca am inceput sa invat vioara dar a si inceput sa imi placa. Au urmat niste frumosi ani, si la un moment dat m-am apucat de canto, tot ideea mamei a fost.Nu mi-am imaginat nici o clipa atunci cand m-am dus sa dau examenul ca voi ajunge intr-o zi sa cant pe vreo scena mare, sau la televizor.Nici nu indrazneam sa ma gandesc, era prea mult.Dar intr-o zi s-a intamplat.